Anul acesta Ziua Europei a fost sărbătorită într-un mod inedit. La invitația Ambasadei României în Marele Ducat al Luxeburgului, școala noastră a fost prezentă în Esch-sur-Alzette pentru a prezenta proiectul Artificial Microcosmic Territory, proiect realizat de 3 elevi ai clasei a 6 a Andrei, Mara și Tudor pentru concursul National Space Society Settlement Contest 2022.
Astfel, cu ocazia, manifestării ”Village Europeen”, elevii noștri au avut ocazia de a interacționa cu cei prezenți la eveniment, dar și de a împărtăși experiența concursului cu alte echipe câștigătoare din România.
Suntem recunoscători pentru șansa oferită și suntem mândri de reușita elevilor noștri. Mulțumim tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestui eveniment!