Orele de Artă
Orele de artă sunt un prilej de a exprima sentimente, gânduri, emoții, de a combina culori și de a descoperi lumea frumosului estetic.
Orele de artă sunt un prilej de a exprima sentimente, gânduri, emoții, de a combina culori și de a descoperi lumea frumosului estetic.
În ultima zi a semestrului I a avut loc prima ediție a concursului de talente organizat de Școala Gimnazială Internațională Spectrum. Acest show special a fost un real succes: dansatori, cântăreți, scamatori, iluzioniști, toți și-au artătat abilitățile deosebite în reprezentații care mai de care mai surprizătoare. O parte din staff-ul școlii a desfășurat înainte de…
În zilele de marți, 15 noiembrie și miercuri, 16 noiembrie, Școala Gimnazială Internațională Spectrum a invitat părinții să participe la activități/ lecții, în calitate de audienți, având astfel ocazia să vadă modul de organizare și desfășurare a activităților instructiv-educative, precum și modul de implicare a elevilor.
Iată-ne ajunși și la finalul anului școlar, un an în care am adunat multe cunoștinte, deprinderi, emoții și amintiri. Am sărbătorit împreună venirea vacanței mari cu zâmbete, cântec, dans și multe premii. Vacanță minunată tuturor!